title

Despre tabăra de creație

cover_facebook

Tabăra de creație meșteșugărească va promova vechi meșteșuguri din Brașov și Țara Bârsei în rândul elevilor brașoveni prin interacțiunea dintre aceștia și artizanii de azi, care duc mai departe arta mesteșugărească tradițională.

Timp de 10 zile participanții vor lucra, sub îndrumarea creatorilor artizani, produse specifice fiecărui meșteșug practicat în cadrul atelierelor. La final, se va reconstitui un interior de casă transilvăneană, cu acele obiecte de mobilier și țesături cu care femeile românce, săsoaice și maghiare își utilau și decorau casa.

Elevii vor lucra alături de artizani atât individual, cât și la activități de grup. O zi din programul taberei va fi dedicată unor vizite educative la muzeele de Etnografie și Civilizației Urbane. Se vor vizita obiective istorice care au legatură cu breslele brașovene: Bastionul Țesătorilor, Turnul Funarilor, Turnul Pulberăriei, Turnul Lemnarilor, Bastionul Postăvarilor, Casa Junilor Brașoveni.

Cine poate participa?

Copiii  cu vârsta între 10 și 16 ani

 

Ce se se va întâmpla?

10 zile de îndemânare și creativitate sub îndrumarea unor artizani, în perioada 1 – 12 iulie 2019

 

6 ateliere de creație artizanală : 

  • pictură pe sticlă în tehnica Schei – coordonator Corneliu Prișcu Sculean
  • pictură pe lemn în stil săsesc – coordonator Manuela Ivan
  • cusături/broderie tradițională – coordonator Ionela Bangălă
  • împletituri fibre/fire naturale – coordonator Gabriela Bularca
  • împletituri pănuș – coordonator Valeria Neuvirt
  • sculptură artizanală în lemn – coordonator Ioan Neuvirt

 

Loc desfășurare: Casa Junilor (Centrul de Informare turistică Brașov); Str. Prundului, nr. 1

Program tabără: luni-vineri, între orele 10-15

afcn

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.

Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.